Postat de: Aurica Guzun | 25 septembrie, 2008

Mitingul de protest al sindicatelor şi profesorilor

Mitingul de protest, scuarul Teatrului de Operă şi Balet, 25 septembrie 2008

Mitingul de protest, scuarul Teatrului de Operă şi Balet, joi 25 septembrie 2008

Astăzi, între orele 10:00 – 13:00, în scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet, a avut loc mitingul de protest al cadrelor didactice şi lucrătorilor ştiinţifici. În jur de 4 mii de profesori, educatori şi membri ai sindicatelor au venit să ceară autorităţilor în mod public şi repetat majorarea salariilor în domeniul sistemului de învăţământ. Începând cu orele 10:00, timp de trei ore, cadrele didactice şi membrii sindicatelor republican şi raionale şi-au manifestat nemulţumirea faţă de hotărârea Guvernului din 24 septembrie, privind majorarea salariului pentru profesori cu 17 la sută.

„Fărâmituri de la masa boierului”

Astfel comentează Ion Bulat, preşedintele Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei (SEŞ) majorarea pe care o oferă statul. „Ce fel de majorare cu 17 procente, când la noi, inflaţia constituie anual 15 la s

ută? Mai degrabă este o indexare decât o majorare. Noi ceream 37 la sută, 15 se duc la inflaţie, dar 20 rămân”, făcu o scurtă matematică preşedintele Bulat.

„E şi greu de zis să trăieşti cu minimul pe care-l oferă statul”, spune Eugenia Hanga, profesoară la şcoala din satul Ustia, raionul Dubăsari. Profesoara are 6 ani lucraţi pe tărâmul pedagogic, iar pentru cele 28 de ore i se oferă un salariu de numai 1200 de lei. „Nu ni s-a oferit nimic din ceea ce-am cerut. Dacă nu se rezolvă nimic, vom ieşi în grevă”, continuă Eugenia Hanga. Ea a calificat negocierile autorităţilor drept promisiuni înşelătoare.

citeşte mai departe

„Colegi de chin şi suferinţă”

„30 de ani, îmi rod încălţămintea între 2 instituţii pentru a încerca să exist, pentru a nu muri mai devreme decât vârsta medie a unui cetăţean din Republica Moldova”, îşi începe discursul Victor Cobzac, conferenţiar, artist plastic la Universitatea Tehnică. De la microfon, Cobzac a fost solidar cu colegii săi de breaslă, susţinând cauzele prezentate la întrunire şi alipindu-se cererii de majorare a salariilor profesorilor.

Efim Bujac, profesor de informatică şi fizică la liceul teoretic din s. Mereni, rn. Anenii Noi, a predat timp de 38 de ani mai multe discipline. Acum profesorul duce două cadre didactice: fizică şi informatică. Pentru cele 31 de ore şi având categoria 17, el primeşte lunar 2000 lei. Bujac mai este îngrijorat şi de faptul că în şcoală, nu se ajung ajung specialişti. Majoritatea profesorilor sunt în vârstă, iar din cele 43 de cadre didactice şi 24 de lucrători tehnici, doar 12 sunt specialişti tineri. „Toţi aceşti ani, m-a ţinut dorinţa de a şti şi a oferi ceva copiilor, fiindcă altceva n-am avut”, încheie profesorul de fizică şi informatică.

Salarii sub minimul de existenţă

La întrunire, au fost prezenţi şi delegaţi din Găgăuzia. Natalia Alaceva, profesoară la liceul sportiv din Comrat, a făcut un apel către preşedinte din partea tuturor tinerilor specialişti din Găgăuzia: „Ştie oare dl preşedinte care este salariul unui tânăr profesor? 700 de lei. Pot eu oare să exist cu 700 de lei în ziua de azi, să achit taxele, să-mi hrănesc familia şi să plătesc impozitele pe care statul le cere şi de la noi?” Tânăra profesoară crede că acesta este motivul din care tinerii specialişti nu se menţin mult în şcoală. „Şi nu uitaţi, dle preşedinte, că înainte de a deveni preşedinte, de asemenea, aţi învăţat în şcoală”, a încheiat Alaceva.

Ecaterina Porubin de la liceul teoretic din Criuleni, opinează că acestea se întâmplă din cauză că noi nu avem încă un statut de protejare al profesorului, despre care se vorbeşte deja de 7 ani. „Guvernanţii n-au decât să schimbe salariile lor cu salariile profesorilor doar o lună şi să se descurce absolut cu toate condiţiile sociale care sunt” se revoltă profesoara.

…jeluim-aş şi n-am cui…

zice Maria Buruian, profesoară la liceul „Gheorghe Asachi” din Chişinău. „N-am venit să cerşim, am venit să cerem un trai decent de existenţă, ceea ce merităm, pentru că muncim zi şi noapte”, continuă indignată profesoara.

Atât organizatorii mitingului, cât şi participanţii au observat că la întrunire nu s-a prezentat niciun demnitar de stat. Acest lucru a fost confirmat şi de Alexandru Moraru, şef de catedră la Universitatea de Stat “Aleco Russo” din mun. Bălţi, preşedintele comitetului sindical. „Au promis că vin să ne asculte, dar nu vedem azi aici cu noi niciun demnitar, nici de la Preşedinţie, nici de la Guvern, nici de la Parlament”. Profesorii au comentat declaraţiile anterioare ale autorităţilor drept nişte promisiuni populiste şi au solicitat, în regim de urgenţă, mărirea salariului în sectorul învăţământului.

Mai mulţi profesori şi sindicalişti au ajuns la concluzia că avem o conducere care acţionează numai dacă este pusă în situaţie de forţă majoră. „Noi nu vrem să fim o republică de cerşetori şi vagabonzi, cerem Guvernului să respecte prevederile constituţionale şi vrem ca copiii să aibă cu ce se îmbrăca ca să poată merge la şcoală. modul în care Guvernul soluţionează problema este un praf aruncat în ochiul opiniei publice”, au concluzionat ei.

Lipsa cadrelor – problemă majoră

Organizaţiile sindicale ale instituţiilor superioare îşi exprimă îngrijorarea faţă de starea sistemului de învăţământ din RM. Membrii sindicali au constatat o insuficienţă de cadre didactice ceea ce reprezintă o situaţie îngrijorabilă. Principala problemă este starea materială insuficientă a angajaţilor provocată de remunerarea nesatisfăcătoare a muncii, zic ei.

Petru Sinchetru, preşedintele consiliului raional al SEŞ Ştefan-Vodă, a început cu cuvintele poietului: “Noi ne-am sculat, dar încă nu ne-am trezit. Prin acţiunea de pichetare şi prin mitingul de protest, credem că nu numai ne-am sculat, dar şi ne-am trezit”, crede Sinchetru.

Preşedintele concluzionează că corpul didactic îmbătrâneşte foarte mult. Potrivit lui, cu 3 ani în urmă, în rn. Ştefan-Vodă, în sistemul de învăţământ, activau 69 de pensionari. Acum numărul lor a ajuns la168.

S-a rupt paharul răbdării…La grevă!

Solicitat de jurnalişti, Ion Bulat a explicat faptul că ceea ce s-a petrecut în data de 25 septembrie, n-a fost o grevă. „Greva este încetarea lucrului la locul de muncă. Ceea ce se face aici este întrunire sub formă de miting. O grevă este o acţiune foarte bună, dar dacă vor fi doar nişte acţiuni sporadice prin fiecare şcoală, asta doar profanează ideea de grevă şi nu va da niciun rezultat. Numai după ce vom fi siguri că vor participa o majoritate de 60 – 70 la sută, atunci vom înainta propunerea de a organiza o grevă generală”, încheie Bulat.

Conform legii, sindicatul nu poate cere unei şcoli sau grădiniţe ca să participe la grevă. Fiecare instituţie în parte ia hotărâre în mod individual. La sfârşitul întrunirii, Bulat a întrebat opinia prezenţilor care au strigat într-un glas: „La grevă!”

SEŞ întruneşte 144 de mii de mebri, dintre care mai mult de 44 000 sunt studenţii, iar salariaţi – cca 98 de mii.

Mitingul s-a soldat cu o rezoluţie care a fost citită de Silvia Stratan, preşedintele comitetului sindical raional din Rezina. Conform acestei rezoluţii, „proiectul bugetului de stat pentru 2009 în faţa cheltuielilor din sistemul educaţional comparativ cu anul 2008 este în creştere, iar alocările sociale suplimentare pentru majorarea salariilor nu sunt prevăzute. Cerem preşedintelui Republicii Moldova, Parlamentului şi Guvernului, urgentarea adoptării Codului Educaţional şi a legii privind minimul de existenţă; majorarea salariilor pentru categoria întâi la 600 lei pe lună începând cu 1 septembrie 2008, 900 de lei începând cu 1 ianuarie 2009; modificarea legii cu privire la sistemul de salarizare din sectorul bugetar. Prezenta rezoluţie va fi adusă la cunoştinţa opiniei publice, a preşedintelui Parlamentului şi Guvernul RM, 25 septembrie 2008, municipiul Chişinău”, a încheiat citirea rezoluţiei Silvia Stratan.

Potrivit lui Bulat, în baza acestei rezoluţii, vor fi convocate organele de resort, care vor lua hotărâri în privinţa cererilor înaintate de SEŞ.


Răspunsuri

  1. l-am citit într-o suflare! am văzut câtă muncă şi răbdare trebuie să ai de a scrie cu adevărat un articol relevant :)
    binecuvântări!

  2. Scumpa, mersi mult pt incurajare. Succese pe taramul jurnalistic. Ma bucur ca suntem deja colegi de breasla.


Lasă un răspuns

Răspunsul dvs.:

Categorii