Emancipare – câştigarea independenţei; eliberare.

(despre copii şi adolescenţi) – asumarea unor libertăţi nepotrivite cu vârsta lor; purtare libertină.

• a scoate un minor de sub tutela părintească sau a tutorelui şi a-i acorda, înainte de a ajunge la majorat, o parte din drepturile unui major.

„Cine este el ca să mă supun lui?” sau „De ce soţia nu are dreptul să conducă în casă?”; „Femeile sunt lipsite de replică!”, „Sunt discriminate!”; „Cum să mă supun soţului, când el n-are personalitate şi nu ia iniţiativă?”.

Vă sunt cunoscute aceste fraze? Cu ele se vehiculează din cele mai vechi timpuri, atunci când femeia era totalmente lipsită de drepturi şi vocea ei nu avea valoare.

citeste mai departe

De aici a şi apărut necesitatea de a se crea o mişcare feministă la nivel global care să apere interesele femeilor şi să le emancipeze de sub dictatura masculină. Dar, întrebarea este dacă această mişcare împreună cu acţiunile ei a primit rezultatul scontat. Se pare că lucrurile au evoluat viceversa: în loc să elibereze femeia, această idee a mişcării feministe a creat o situaţie de conflict între bărbaţi şi femei. Se pare că pe întreg globul pământesc, bărbaţii umblă după autoritate şi putere, iar femeile caută libertatea şi eliberarea de sub tutela bărbaţilor.

De la început, n-a fost aşa. Dumnezeu a creat bărbatul din ţărâna pământului şi pe femeie a luat-o din bărbat, pentru ca să-i fie un ajutor potrivit. De asemenea, Dumnezeu a pus şi unele reguli de conduită în familie. După modelul lui Dumnezeu, soţul trebuia să-şi iubească soţia până la dăruire de sine şi ca pe trupul său (astfel cum a iubit Hristos Biserica şi S-a dat pe sine pentru Ea), iar soţia, ca răspuns, trebuia să-i fie supusă soţului ca Domnului. În asemenea cazuri, unde mai putea fi vorba despre discriminare?

În Evanghelia după Ioan, avem un exemplu perfect la subiectul acesta. O femeie, din cauza provenienţei ei, trebuia să fie dispreţuită, respinsă şi disconsiderată, dar în schimb, primeşte viaţa veşnică. Este vorba despre Samariteanca de lângă fântâna lui Iacov. Domnul Isus Se apropie de ea şi-i arată de unde poate lua apa vie, ca să nu-i mai fie sete niciodată. Vorbea aici despre Cuvântul Lui care dă viaţă veşnică, dacă crezi în Domnul Isus.

Notă: este de menţionat că Samaritenii erau disconsideraţi de către Iudei, din cauză că erau un produs al împreunării dintre Iudei şi Neamuri (Păgâni), ceea ce contravinea cu Cuvântul lui Dumnezeu. Iudeii, deci, îi evitau pe Samariteni, deoarece Samaritenii se închinau şi lui Dumnezeu, şi idolilor. Isus, fiind Iudeu, nu avea voie să vorbească cu o femeie Samariteancă. Totuşi noi vedem în capitolul 4 din Ioan că El nu numai Se apropie de ea, ci pe deasupra, îi face o ecranizare a vieţii ei păcătoase (ea trăia în curvie) şi îi spune cum să se elibereze de aceasta. În final, femeia a crezut în Domnul Isus, iar pe lângă ea, toată cetatea.

Propunerile pe care le înaintează mişarea feministă reprezintă doar nişte acţiuni rebele împotriva orânduirii lui Dumnezeu. Adevărata eliberare, de fapt, este cea pe care ţi-o dă Cuvântul lui Dumnezeu.