Postat de: Aurica Guzun | 16 ianuarie, 2008

Familie vs. societate

me in the parc Posibil că acest subiect nu prezintă prea mare interes pentru unii din dvs., se prea poate ca în acest moment să vă gândiţi că această temă nu e suficient de actuală pentru ca să fie elucidată pe această pagină web. Însă, în cele ce urmează voi prezenta câteva argumente care vă vor ajuta să vă schimbaţi părerea şi veţi privi această mică unitate printr-o altă prismă.

Mai întâi, famila se consideră a fi cea mai mică formă de existenţă a unei societăţi, este pilonul de bază pe care se sprijină această societate. Imaginaţi-vă doar ce s-ar întâmpla dacă vom avea numai familii distruse în ţara noastră: mame rămase să-şi crească singure copiii lor, deoarece taţii şi-au uitat responsabilităţile lor de părinţi şi au început “să-şi petreacă viaţa frumos” prin baruri şi casinouri, astfel devenind o povară pentru familie, în loc să fie un sprijin; taţi care au preluat rolul de “mamă”, deoarece soţiile au plecat la muncă peste hotare şi s-au întors de acolo cu un alt soţ şi cu alţi copii; copii rămaşi fără mamă şi tată, fiindcă părinţii s-au speriat de noile responsabilităţi pe care le-a oferit destinul.

Cine şi-ar dori astfel de familii? Care dintre dvs. ar dori să aibă soarta celor de mai sus? Acestea nu sunt unicele aspecte ale familiei despre care voi vorbi în acest blog. Mai sunt încă o mulţime de tărâmuri necunoscute ale familiei despre care s-a scris şi s-a vorbit puţin până acum. Doresc să mă axez mai mult pe acele subiecte care n-au fost explorate încă.

Dedic acest blog tuturor famililor şi familiştilor, precum şi celor care visează să-şi construiască un cămin familial statornic. Vreau ca ei să găsească un sprijin permanent aici, răspuns la problemele lor şi secretul unei familii fericite şi integre. Informaţia pe care o veţi găsi aici va fi atât rezultatul cercetărilor mele, cât şi răspunsul diferitor experţi în zidirea relaţiilor de familie.

Şi nu uitaţi: O FAMILIE INTEGRĂ ESTE SUCCESUL UNEI SOCIETĂŢI PROSPERE!


Răspunsuri

  1. draga mea, astfel de familii, cu ununul dintre părinţi sau chiar ambii plecaţi peste hotare sunt foarte multe, iar numărul lor creşte din ce în ce mai mult. asta e noua societate…a familiilor descompuse…şi nu depinde de noi asta…dacă statul nu oferă alte posibilităţi de supravieţuire…lumea pleacă….

  2. pentru Diana,

    de fapt, aceasta e o realitate de neevitat în RM şi schimbările vor apărea doar în caz că demnitarii noştri vor întreprinde unele măsuri. Eu,însă, aş dori să încurajez acele familii care au ră mas în ţară, aş dori să le prezint şi cealaltă parte a monedei.
    De altfel, şi blog-ul este dedicat familiilor, nu statului. Ar fi ideal ca acest blog să motiveze oarecum autorităţile la modificări în structura economică a ţării. Dar acum să preţuim ce avem şi să încurajăm ce este pe cale de dispariţie!


Lasă un răspuns

Răspunsul dvs.:

Categorii